Comunicat de presă

Noutăţi

Comunicat de presă

01.02.2022

În legătură cu implementarea noilor tarife la gaze naturale, combustibil și energie electrică, S.A. Franzeluța a decis suplinirea volumului de producție a  pâinii sociale în rețeaua de magazine specializate.

Astfel, începând cu 1 Februarie, curent, producerea pâinii sociale „Chișinău” va fi majorată cu 54%, fără a modifica prețului final pentru consumatori.

Aceste acțiuni reconfirmă angajamentul întreprinderii de a pune la baza acțiunilor sale atât calculul social, cât și cel economic.

În acest context, afectată de aceleași circumstanțe, prin prisma cheltuielilor pe care le suportă S.A Franzeluța, întreprinderea a stabilit majorarea prețurilor la tot sortimentul de pâine, cu excepția pâinii sociale menționate mai sus.  Ajustarea prețurilor este inevitabilă, întrucât costurile de până acum nu ajung la nivelul cheltuielilor de producere.

Drept urmare, prețul pâinii a fost recalculat ținând cont de conjunctura de pe piață la achiziționarea tuturor materiilor prime, scumpirea gazelor naturale, carburanți, energie electrică și va fi afișat de la începutul lunii februarie.

Menționăm că ultimile ajustări de preț aplicate de „Franzeluța” S.A. la unele din produsele sale de panificație au avut loc în anul 2015.